Direcțiile de organizare

Protecția mediului, a surselor energetice, a sănătății și a muncii constituie o componentă importantă a culturii de întreprindere a Grupului DRÄXLMAIER și constituie totodată pilonul de bază a dezvoltării sustenabile continue. Standardele introduse la nivel global ne ajută să ne asumăm responsabilitatea. În acest context, valorile responsabilității, încrederii și toleranței sunt plasate în centrul atenției. Avem convingerea că, prin aceasta, vom contribui nu doar la sporirea gradului de mulțumire în rândul angajaților noștri, ci că vom garanta ca atât interesele părților interesate să fie protejate, cât și ca toate obligațiile de natură legală și obligatorie să fie în mod cert respectate.

Responsabilitatea noastră

1. Orientarea spre piață și spre client

Dincolo de îndeplinirea cerințelor impuse de interesele clienților noștri și de respectare a prevederilor legislației, ne obligăm să ținem permanent cont de aspectele referitoare la protecția mediului, a surselor energetice, a sănătății și a muncii conexe activităților pe care le desfășurăm. În măsura în care se dovedește a fi necesar și rezonabil, includem în aceasta și activitățile desfășurate de către furnizorii noștri de servicii și de mărfuri. Căutăm să intrăm într-un dialog deschis atât cu clienții noștri, cât și cu autoritățile și cu opinia publică în toate problemele legate de politica noastră de mediu, sănătate și siguranță a muncii EHS.

2. Inovarea

Puterea inovatoare a companiei noastre ne permite să asigurăm că suntem în măsură să ținem pasul atât cu dinamica pieței, cât și cu tendințele dezvoltării sociale. Adoptarea unor soluții sustenabile în ceea ce privește produsele noastre și branșele economice în care activăm, ne permit să asigurăm faptul că aducem o contribuție continuă nu doar în domeniul performanțelor noastre din domeniul protecției mediului și al resurselor energetice, ci și în ceea ce privește protecția muncii și a sănătății. În acest context, noi avem în vedere întregul ciclu de viață al produselor pe care le realizăm, motiv pentru care mizăm în procesele noastre de producție pe implementarea unor tehnologii noi, de natură ecologică, de conservare a energiei și de menținere a sănătății.

3. Independența

Prin asigurarea independenței persoanelor însărcinate cu executarea celor mai importante sarcini, precum și punerea la dispoziția acestora a resurselor care le sunt necesare în vederea îndeplinirii sarcinilor încredințate și a atingerii obiectivelor trasate dorim să ne asigurăm menținerea independenței necesare pentru dezvoltarea în continuare a priorităților noastre tematice.

4. Calitatea

Datele și informațiile necesare pentru controlarea și monitorizarea activităților sunt colectate periodic și sunt puse la dispoziție în cadrul organizației. În acest context, suntem preocupați de permanenta îmbunătățire a calității datelor și acționăm pentru ca, în situațiile în care acest lucru se impune, să adaptăm datele și informațiile noilor evoluții interne și externe.

5. Orientarea angajaților

Atât pentru angajații noștri, cât și pentru mediul respectiv, activitățile noastre nu trebuie să creeze pericole sau riscuri. În situațiile în care, totuși, acest lucru nu poate fi prevenit, se implementează măsuri adecvate pentru a minimiza riscul. Suntem convinși că, practic, toate accidentele și bolile profesionale pot fi evitate. În acest sens, beneficiem în primul rând de sprijinul motivat al angajaților cadrelor noastre de conducere, motiv pentru care, la rândul nostru, desfășurăm permanent în rândul acestora activități de conștientizare, informare și de formare profesională. În plus, îi implicăm, de asemenea, în activitatea curentă din domeniul protecției sănătății și protecției muncii. În acest sens, acordăm în mod egal atenție atât protecției vizitatorilor noștri, cât și a angajaților companiilor externe.

6. Sustenabilitatea

Evitarea poluării mediului și protejarea mediului reprezintă o parte integrantă importantă a activităților noastre care vizează dezvoltarea durabilă a companiei la nivel internațional. Acceptăm provocările unui management corporativ și de prestare de servicii de natură ecologică și sustenabilă.

Share

DRÄXLMAIER utilizează cookie pentru a adapta nevoilor dumneavoastră această pagină web Politica de Cookie-uri